Comunicat de presă privind rezultatul tragerii la sorţi a judecătorilor din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din 2024

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE 

COMUNICAT  

În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, în data de 4 septembrie 2024, ora 12:00, a avut loc la sediul Înaltei Curți de Casație şi Justiție, tragerea la sorți şi desemnarea celor 5 judecători care intră în alcătuirea Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024, după cum urmează:

Zeca Dorina – judecător Secția I Civilă

Boldea Irina Alexandra – judecător Secția I Civilă

Surdu Adina Oana – judecător Secția a II- a Civilă

Glugă Adrian – judecător Secția Penală

Cristea Bogdan – Judecător Secția de Contencios Administrativ și Fiscal

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE