În perioada 12 septembrie 2024 – 5 octombrie 2024, contestațiile formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României în anul 2024, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1061/28.08.2024, precum şi cele formulate în temeiul dispoziţiilor Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorității Electorale Permanente, potrivit calendarului acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024 aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1034/2024, se pot depune:
– la Registratura Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în B-dul Octavian Goga nr. 2, tronson I, sector 3, Bucureşti, mezanin, Camera nr. 5;
– la adresa de e-mail: scaf@iccj.ro;
– la numărul de fax: +4021.314.76.11.
Programul de funcționare al Serviciului Registratură va fi următorul:
– Joi, 12.09.2024 – vineri, 13.09.2024, respectiv luni, 16.09.2024 – vineri, 20.09.2024, luni, 23.09.2024 – vineri, 27.09.2024, luni, 30.09.2024 – vineri, 04.10. 2024 – program prelungit în intervalul orar 8.00 – 24.00, ce va fi asigurat astfel:
– 08.00 – 16.00 – program la sediul instanței;
– 16.00 – 24.00 – Serviciul Registratură va funcționa în regim de permanență la domiciliu – persoană de contact fiind dl. domnul prim – grefier Stroia Sorin Bogdan, nr. telefon 0765.211.144.;
– Sâmbătă, 14.09.2024, 21.09.2024, 28.09.2024 şi 05.10.2024, respectiv duminică – 15.09.2024, 22.09.2024 şi 29.09.2024, Serviciul Registratură va funcționa în regim de permanentă la domiciliu – persoană de contact fiind dl. domnul prim-grefier Stroia Sorin Bogdan, nr. telefon 0765.211.144.