Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
C O M U N I C A T
În şedinţa din 7 octombrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:
Decizia nr. 47 în dosarul nr. 1192/1/2024
Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Alba – Secţia I civilă, în dosarele nr. 2450/203/2022 şi nr. 1005/203/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
„Dacă, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 906 alin. (5) din Codul de procedură civilă:
- criteriile avute în vedere de instanţă la stabilirea penalităţilor de întârziere prin încheierea pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă pot fi analizate şi avute în vedere la reducerea penalităţii în cadrul contestaţiei la executare formulate cu privire la oricare dintre încheierile pronunţate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, indiferent dacă debitorul a executat sau nu obligaţia de a face şi chiar dacă nu a dovedit existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării;
- penalităţile de întârziere stabilite prin oricare dintre încheierile pronunţate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă vor putea fi reduse şi atunci când debitorul execută parţial obligaţia de a face şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea parţială a executării;
- penalităţile de întârziere stabilite prin oricare dintre încheierile pronunţate în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă mai pot fi executate în situaţia în care creditorul însuşi deţine un titlu executoriu prin care a fost autorizat personal să îndeplinească, pe cheltuiala debitorului, obligaţia de a face stabilită în sarcina debitorului.”
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2024.
Decizia nr. 48 în dosarul nr. 1393/1/2024
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bacău – Secţia I civilă, în dosarul nr. 5613/270/2019/a1*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă instanţa a soluţionat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, însă a omis să se pronunţe asupra unei categorii de cheltuieli de judecată, solicitate şi dovedite cu înscrisuri depuse la dosar (spre exemplu, onorariul cuvenit expertului judiciar), partea a cărei cerere a fost omisă de la pronunţare poate recurge la complinirea acestei omisiuni prin promovarea unei cereri de completare, în condiţiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sau la îndreptarea hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă?”.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 octombrie 2024.
După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Biroul de Informare şi Relaţii Publice