Minuta deciziei nr. 49 din 7 octombrie 2024

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

ÎN MATERIE PENALĂ

   Minuta deciziei nr. 49                                                                              Dosar nr. 1521/1/2024

Ședința din data de 7 octombrie 2024

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi art. 1370 din Codul civil este admisibilă acţiunea civilă formulată de un inculpat – participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat – participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal, având ca obiect pretenţii civile decurgând din leziunile suferite ca urmare a încăierării” și stabilește că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 198 alin. (1) din Codul penal, art. 19 alin. (2) din Codul de procedură penală şi art. 1370 din Codul civil, este admisibilă acţiunea civilă formulată de un inculpat – participant la săvârşirea infracţiunii de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal împotriva altui inculpat – participant la aceeaşi infracţiune de încăierare prevăzută de art. 198 alin. (1) din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2024.