Minuta deciziei nr. 100 din 25 noiembrie 2024

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 100                               Dosar nr. 2070/1/2024

Ședința din 25 noiembrie 2024

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 37994/3/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„dacă, începând cu luna mai 2018, în situația în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții si dacă suma compensatorie se raportează la venitul salarial net sau la venitul net”.

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ –  Secţia I civilă şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 3328/110/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

dacă art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi în ceea ce privește familia ocupațională „Justiție” şi, în caz afirmativ, dacă se acordă o sumă compensatorie şi în situația în care diferența dintre veniturile nete salariale rezultă din plafonarea drepturilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești sau din limitarea sporurilor conform legii şi indiferent de data calculării veniturilor salariale diferite.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în ședință publică astăzi, 25 noiembrie 2024.