Minuta deciziei nr. 10 din 20 ianuarie 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 10                                          Dosar nr. 2164/1/2024

Ședința din 20 ianuarie 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov – Secţia civilă, în dosarul nr. 44162/3/2017*, privind lămurirea chestiuni de drept relativă la posibilitatea restituirii către contribuabili a sumelor reţinute cu titlu de contribuţie la pensia suplimentară reglementată iniţial prin Decretul nr. 141 din 28 februarie 1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară, în ipoteza în care, la stabilirea pensiei în baza dispoziţiilor din Legea nr. 223/2015 s-a aplicat plafonul de 85% prevăzut de art. 30 din această lege.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2025.