Minuta deciziei nr. 6 din 20 ianuarie 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 6                                               Dosar nr. 2122/1/2024

Ședința din 20 ianuarie 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1207/121/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă funcţiile publice ocupate de către reclamanţi, în concret, pot fi analizate, din perspectiva principiului „la muncă egală sau similară drepturile salariale trebuie să fie egale” prin raportare la funcţiile publice din cadrul altor autorităţi aflate pe alte paliere de funcţionare, având competenţe şi atribuţii adiacente şi ierarhice supraordonate.

Obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 ianuarie 2025.