ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 28 Dosar nr. 2259/1/2024
Ședința din 10 februarie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 1342/109/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept:
Interpretarea dispoziţiilor art. 23 coroborat cu art. 13 lit. B capitolul I din anexa nr. I din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru personalul din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, cu modificările ulterioare, respectiv dacă personalul didactic, auxiliar-didactic şi nedidactic beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, sau de la data de 1 ianuarie 2018, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.
De asemenea, dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat la art. 2 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 34/2018, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase se acordă de la data emiterii buletinelor de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens sau de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017/data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 februarie 2025.