Comunicat privind decizia pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în şedinţa din 24 februarie 2025

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 C O M U N I C A T

 În şedinţa din 24 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, legal constituit în cauză, a soluționat o sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată următoarea soluție:

Decizia nr. 56  în dosarul nr. 2941/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„1. Dacă se poate dispune schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai gravă, care atrage un termen al prescripţiei răspunderii penale mai mare, într-un moment procesual în care se împlinise deja termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea mai uşoară vizată de art. 386 din Codul de procedură penală, şi inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, conform art. 18 din Codul procedură penală.

  1. Dacă prin noţiunea de „participant” la o licitaţie publică, în accepțiunea art. 246 din Codul penal, se poate înţelege orice agent economic cu vocaţie de a participa la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică, vocaţie derivată din faptul solicitării de către agentul economic a caietului de sarcini şi formulării ulterioare de cereri de clarificări privind caietul de sarcini.
  2. Care este înţelesul noţiunii de „constrângere”, în accepțiunea art. 246 din Codul penal, dacă participantul este un agent economic.”

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2025.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice