ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 54 Dosar nr. 2284/1/2024
Ședința din 24 februarie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în dosarele nr. 3027/107/2024 şi, respectiv, nr. 2306/107/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:
„Dacă sporul de condiţii vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază de care beneficiază persoana încadrată pe funcţia de inspector în cadrul casei judeţene de pensii urmează a fi supus plafonării prin raportare la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv la nivelul lunii decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii sau va fi acordat la nivelul maxim aflat în plată în temeiul unor hotărâri judecătoreşti definitive care au vizat alţi salariaţi, în cadrul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea reclamantul, raportat la prevederile art. 6 lit. b) şi c) ale Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2025.