ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 60 Dosar nr. 2425/1/2024
Ședința din 24 februarie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile formulată de Tribunalul Brăila – Secţia I civilă, în dosarul nr. 20050/196/2024, şi, în consecinţă, stabileşte că:
Dispoziţiile art. 49 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că pentru formularea unei cereri de înlocuire a măsurilor stabilite printr-un ordin de protecţie emis pe durată maximă, persoana împotriva căreia a fost emis ordinul nu trebuie să facă dovada îndeplinirii a condiţiilor prevăzute de art. 49 alin. (2).
Cererea de înlocuire a măsurilor stabilite printr-un ordin de protecţie se soluţionează conform procedurii prevăzute de art. 49 alin. (3).
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 februarie 2025.