Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 3 martie 2025

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

C O M U N I C A T

În şedinţa din 3 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat cincisprezece sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

Decizia nr.63  în dosarul nr. 2417/1/2024

 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 27626/3/2023, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 125 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Ajutorul de deces se acordă şi în cazul decesului titularului unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu îndeplineşte condiţiile pentru acordarea unei pensii în sistemul public, potrivit Legii nr. 263/2010.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.64  în dosarul nr. 2436/1/2024

 Admite sesizarea formulată de Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 487/101/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare şi art. II alin. (3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar, nu este necesar ca funcţionarul public cu statut special să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii.

Obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.65  în dosarul nr. 2467/1/2024

 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 5592/99/2023, şi, în interpretarea art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, stabileşte că:

Dispoziţiile art. IV alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 se aplică şi în cazul personalului poliţiei locale.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.66 în dosarul nr. 2311/1/2024

 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2509/86/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2), art. 13 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, în forma în vigoare la data de 16 mai 2019, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, în forma în vigoare în prezent, precum şi a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului se realizează, cu respectarea limitei maxime prevăzute de lege, la cererea persoanei îndreptăţite, chiar după împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, dacă ulterior, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au acordat diferenţe de drepturi salariale sau asimilate acestora, impozabile, drepturi corespunzătoare perioadei de contributivitate impuse de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.67  în dosarul nr. 2242/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă, în dosarul nr. 1308/62/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă asistenţii judiciari, ce fac parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie”, sunt îndreptăţiţi la stabilirea şi la plata indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizațiilor procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare:

– în situaţia în care, prin hotărâri judecătoreşti, s-a recunoscut unor colegi majorarea indemnizaţiei de încadrare raportat la nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

– în raport de motivul invocat de reclamanţi, referitor la necesitatea salarizării la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.68  în dosarul nr. 2288/1/2024

 Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Galaţi – Secţia I civilă în dosarul nr. 2181/121/2023, de Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2678/100/2023, de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3661/86/2022*, de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă în dosarul nr. 5440/102/2023, de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2658/105/2021*, de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă în dosarul nr. 478/62/2024, de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 1813/111/2024, nr. 2232/111/2024, nr. 2415/111/2023, nr. 1669/111/2024, nr. 1417/111/2020 şi nr. 4470/111/2017, de Tribunalul Harghita – Secţia civilă în dosarul nr. 1796/117/2023*, de Tribunalul Sibiu – Secţia I civilă în dosarul nr. 1423/85/2024, de Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 1999/118/2024 şi nr. 2998/118/2024, de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2117/120/2023, de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 10394/3/2024, de Tribunalul Vrancea – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 681/91/2024, de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă în dosarul nr. 5583/105/2021*, de Tribunalul Iaşi – Secţia II civilă, contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 1985/99/2024 şi nr. 4389/99/2024, de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 59/86/2023*, de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3641/111/2022, de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 5452/118/2021, de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă în dosarul nr. 1817/90/2024, de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în dosarul nr. 2022/107/2024, de Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 942/100/2023 şi de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă în dosarul nr. 5555/99/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 6 lit. b) şi c) şi a art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiile egalităţii şi nediscriminării pot fi invocate pentru egalizarea salariului la nivelul maxim aflat în plată, cu luarea sau nu în considerare a majorărilor şi/sau sporurilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, pentru funcţii similare din cadrul: aceleiaşi autorităţi/instituţii publice; altei autorităţi/instituţii publice similare din ţară; altei autorităţi/instituţii publice din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale; autorităţilor/instituţiilor publice centrale.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.69  în dosarul nr. 2325/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3008/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă majorarea de până la 50%, calculată la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare a personalului din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile, precum şi personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă prevăzut la art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 este inclusă în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acesteia să fie supus plafonării la nivelul acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.70  în dosarul nr. 2548/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. 2793/30/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Este îndeplinită condiţia privind deţinerea cel puţin a gradului profesional de procuror de parchet de pe lângă curtea de apel, condiţie stabilită în mod obligatoriu prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, de către procurorul cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, care, deşi nu a dobândit gradul profesional de procuror de parchet de pe lângă curtea de apel în urma unui examen de promovare în funcţii de execuţie, şi-a desfăşurat activitatea, în perioada de referinţă, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 791 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare în intervalul cu relevanţă în cauză?

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.71  în dosarul nr. 2322/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 2674/90/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă persoanele care au desfășurat activități dintre cele enumerate la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 ulterior datei de 1 aprilie 2001, fiind încadrate în condiții deosebite de muncă, sunt îndreptățite, ca efect al aplicării dispozițiilor sus-menționate, la beneficiile încadrării în condițiile speciale de muncă, respectiv majorarea punctajelor lunare cu 50%, conform art. 100 lit. b) din Legea nr. 263/2010.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.72  în dosarul nr. 2469/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1945/85/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Dacă aplicarea prevederilor art. 902 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcționează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, poate deroga de la prevederile art. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu trimitere la anexa nr. VIII cap. I lit. A – Salarizarea funcționarilor publici, în sensul depășirii nivelului salarial de bază stabilit în grilele de salarizare;

Dacă această aplicare a prevederilor art. 902 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 este supusă restricției stabilite prin art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2023 privind unele măsuri pentru raportarea arieratelor de către instituțiile publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.73  în dosarul nr. 2313/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 454/103/2024, privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, ale art. 4 şi art. 13 din Anexa VI la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, ale art. 150 din Legea nr. 53/2003, indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă trebuie să cuprindă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii grele de muncă, sporuri de care personalul beneficiază în perioada de activitate?”.

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2161/103/2023, privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

  1. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, ale art. 4 din Anexa nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 37 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003, indemnizaţia de concediu aferentă concediului de odihnă cuvenită poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie/Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să cuprindă sporurile prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a)-c) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, sporul pentru condiţii grele de muncă şi sporul pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată – de care personalul beneficiază în perioada de activitate (acordate în mod concomitent)?
  2. Prevederile art. 150 din Codul Muncii se aplică la calcularea și scadența drepturilor prevăzute de art. 37 din O.G. nr. 38/2003, având în vedere că, în temeiul art. 1 alin. (2) și art. 278 din Codul Muncii, normele din Codul Muncii completează legislația funcției de poliție, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective?.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.74  în dosarul nr. 2470/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 4762/30/2023, privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul Muncii coroborat cu art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 se aplică în privinţa contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată prin cumulul pensiei (cu reducerea vârstei standard de pensionare) cu salariul, cu consecinţa încetării de drept a acestuia la împlinirea vârstei de 65 de ani”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03 martie 2025.

 

Decizia nr.75  în dosarul nr. 2323/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 3042/90/2020, cu privire la următoarea problemă de drept:

Interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) şi ale lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 din Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, precum şi ale art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

  1. Dacă în urma intrării în vigoare a prevederilor art. 32 (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, personalul din sistemul public de asistenţă socială (familia ocupaţională „Sănătate”) mai este îndreptăţit la plata sporului de 15% din salariul de bază conform dispoziţiilor lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 şi art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010;
  2. Dacă personalul din sistemul public de asistenţă socială angajat ulterior datei de 1 decembrie 2016 este îndreptăţit la plata sporului sus-menţionat;
  3. Dacă emiterea buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, conform art. 5 alin. (1) şi (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, precum şi nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă de către şeful ierarhic superior şi aprobarea de comitetul director, cu acordul sindicatelor reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară/asistenţă socială, conform art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, reprezintă cerinţe prealabile obligatorii pentru acordarea sporului de 15%, conform art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 şi lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.76  în dosarul nr. 2338/1/2024

 Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 3121/30/2022, şi de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 2624/90/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

– interpretarea sintagmei „indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime” din art. 85 alin. (2) al Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume dacă luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime, presupune adăugarea acestora la indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, indiferent dacă respectivele sporuri au fost sau nu introdus, prin modificări legislative ulterioare, în indemnizaţia brută şi, respectiv,

– interpretarea dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitor la modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a unui procuror pensionar ce deţine titlul de doctor în drept, respectiv dacă se are în vedere procentul de 15% de la momentul ieşirii la pensie sau cuantumul fix stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2025.

 

Decizia nr.77  în dosarul nr. 2340/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 960/115/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă sintagmele „poate reţine”, din cuprinsul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2017 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobată prin Legea nr. 267/2018, respectiv „pot acorda” din cuprinsul dispoziţiilor art. 26 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,cu modificările şi completările ulterioare,  se interpretează în sensul că indică o facultate, respectiv o simplă posibilitate lăsată la aprecierea autorităţii angajatoare sau stipulează dreptul celor vizaţi de respectivele articole şi, respectiv, obligaţia corelativă a instituţiilor abilitate de a stabili şi plăti premiile prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 116/2017.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2025.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice