Minuta deciziei nr. 75 din 3 martie 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 75                                                                     Dosar nr. 2323/1/2024

Ședința din 3 martie 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 3042/90/2020, cu privire la următoarea problemă de drept:

Interpretarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi (2) şi ale lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 din Regulamentul privind acordarea sporurilor la salariile de bază, în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, precum şi ale art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv:

  1. Dacă în urma intrării în vigoare a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare, personalul din sistemul public de asistenţă socială (familia ocupaţională „Sănătate”) mai este îndreptăţit la plata sporului de 15% din salariul de bază conform dispoziţiilor lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010 şi art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010;
  2. Dacă personalul din sistemul public de asistenţă socială angajat ulterior datei de 1 decembrie 2016 este îndreptăţit la plata sporului sus-menţionat;
  3. Dacă emiterea buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, conform art. 5 alin. (1) şi (2) din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010, precum şi nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă de către şeful ierarhic superior şi aprobarea de comitetul director, cu acordul sindicatelor reprezentative la nivel de unitate semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară/asistenţă socială, conform art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, reprezintă cerinţe prealabile obligatorii pentru acordarea sporului de 15%, conform art. 15 alin. (1) lit. e) capitolul II din anexa nr. III din Legea-cadru nr. 284/2010 şi lit. B pct. 19 din anexa nr. 3 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 547/2010.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 martie 2025.