Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 17 martie 2025

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

C O M U N I C A T

 În şedinţa din 17 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat șaptesprezece sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

Decizia nr.79  în dosarul nr. 2375/1/2024

Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1543/120/2023 şi de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 37319/3/2019*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 31 alin. (1)-(14) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 2 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în cazul achiziţionării unor locuinţe cu plata în rate, inclusiv a celor edificate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

În interpretarea şi aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, poliţistul mutat la cerere cu locul de muncă într-o altă localitate decât cea unde îşi are domiciliul nu are dreptul la compensaţie lunară pentru chirie după mutarea în aceeaşi localitate, în interesul serviciului.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.80  în dosarul nr. 2480/1/2024

Admite sesizările conexate formulate de Tribunalul Ilfov – Secția civilă în dosarul nr. 1323/93/2023, Tribunalul Dâmbovița – Secția I civilă în dosarul nr. 2388/120/2024 și Curtea de Apel Craiova – Secția de litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 2971/90/2022 pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la diurnă este recunoscut în cazul detașării sau delegării angajatului cu domiciliul într-o altă localitate decât cea în care se află locul de muncă unde a fost detașat sau delegat, chiar dacă detașarea sau delegarea operează de la un loc de muncă permanent situat în aceeași localitate cu locul de muncă unde are loc detașarea sau delegarea. Acest drept nu există în cazul magistraților delegați în funcții de conducere, în condițiile în care au ocupat anterior funcții de execuție sau de conducere în cadrul aceleași unități.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.81 în dosarul nr. 2336/1/2024

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 1.009/112/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2729 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 1 şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, şi, în consecinţă, stabileşte că:

Perioada punerii la dispoziţie se recunoaşte ca fiind desfăşurată în condiţii speciale poliţistului repus în funcţie care, în perioada anterioară punerii la dispoziţie, şi-a desfăşurat activitatea în condiţii speciale.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.82  în dosarul nr. 2342/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1.496/87/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Dacă pensia militară de stat poate fi actualizată prin raportare: la salariul  de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2016 stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.017/2015, începând cu data de 01 mai 2016; la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2017, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2017 începând cu data de 01 februarie 2017; la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2018, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 846/2017 începând cu data de 01 ianuarie 2018; la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2019, stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018 şi începând cu data de 01 ianuarie 2020 stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 935/2019.

Dacă solda de grad şi de funcţie se calculează începând cu 01.05.2017 prin raportare la o VRS de 600 lei, sumă la care se raportează celelalte elemente ale soldei şi soldei de grad.

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 53/108/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă solda de funcţie a militarilor în rezervă poate fi stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 lei, valoare la care se referă considerentele Deciziei nr. 34 din 6 iunie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 905 din 14 septembrie 2022.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.83  în dosarul nr. 2471/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 854/85/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

Dacă, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, cu modificările ulterioare, conform cărora unităţile teritoriale din cadrul pârâtei nu au personalitate juridică, dispoziţiile anexei nr. VIII – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie”, Capitolul I, lit. A – Salarizarea funcţionarilor publici, pct. I – Salarii pentru administraţia publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017 pot fi aplicate la nivelul unităţilor teritoriale subordonate/structurilor teritoriale pentru probleme speciale din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului încadrat în cadrul acestor structuri la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi dacă la salariul de bază stabilit la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale se pot sau nu adăuga  majorările de 7,5% şi de 12,5% prevăzute de art. 19 şi art. 23 din anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” la Legea-cadru nr. 153/2017.

 Dacă personalul civil din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională care ocupă o funcţie cu acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat şi care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 poate beneficia de sporul pentru acces la informaţii clasificate din clasa secret de stat prevăzut de art. 151 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sau acordarea acestuia este supusă plafonării instituite prin art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.84  în dosarul nr. 2270/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, formulată în dosarul nr. 1354/100/2023, privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

<<interpretarea şi aplicarea art. 56 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificată de punctul 3, art. 1 din Legea nr. 351/2022, în sensul de a se stabili dacă sintagma „activitatea minieră încetează sau a încetat ca urmare a obligaţiilor pe care şi le asumă sau şi le-a asumat statul român în negocierile cu Comisia Europeană” trebuie înţeleasă ca vizând inclusiv obligaţiile asumate de Statul român în perioada de preaderare privind eliminarea totală a subvenţiilor pentru exploatările de minereuri metalifere şi nemetalifere, precum şi dacă obligaţia de închidere a exploatărilor miniere trebuie să rezulte explicit şi direct din actele normative în baza cărora a încetat activitatea acestor exploatări>>.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.85  în dosarul nr. 2365/1/2024

Respinge, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Buzău – Secţia I civilă, în dosarul nr. 774/114/2023, şi de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1414/99/2024, privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept:

– în interpretarea dispoziţiilor art. 150 şi 147 din Codul muncii, art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 coroborat cu art. 1 Capitolul I Anexa nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 şi Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 – Anexa I Articol Unic alin. (1) lit. a), să se stabilească dacă sporul pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15 % din salariul de bază intră în calculul indemnizaţiei de concediu de odihnă şi dacă acordarea acestui spor dă dreptul la acordarea unui concediu suplimentar?”;

– dacă prevederile art. 1 pct. B din Anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, art. 367, 417 şi 421 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, art. 147 şi art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii trebuie interpretate în sensul că, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite unor funcţionari publici din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” pentru perioada concediului de odihnă, la calculul indemnizaţiei trebuie avut în vedere sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.86  în dosarul nr. 2341/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 17372/3/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă neactualizarea pensiei de serviciu de care beneficiază reclamanții în temeiul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu indicele de inflaţie, în temeiul art. XLI alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a stabilit o derogare de la aplicarea art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, prin comparație cu alţi pensionari care nu beneficiază de pensie de serviciu dintre cele vizate de respectivele prevederi sau beneficiază de alt tip de pensie de serviciu şi ale căror pensii au fost actualizate astfel, poate fi calificată drept discriminare şi poate da naştere la despăgubiri egale cu diferenţele rezultate dintr-o astfel de actualizare?”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.87  în dosarul nr. 2366/1/2024

Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în dosarele nr. 280/107/2024 şi nr. 137/107/2024, şi de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă, în dosarul nr. 563/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept:

 Dacă sporul prevăzut de art. 22 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, este un element al sistemului de salarizare ce face parte din salariul brut lunar şi, în caz afirmativ, dacă pentru personalul care  este îndreptăţit să beneficieze de sporul prevăzut de acest text de lege operează limitarea prevăzută de art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.88  în dosarul nr. 2374/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1031/96/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele probleme de drept:

Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi în munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se poate include şi perioada în care un funcţionar public cu statut special – poliţist, în temeiul normelor juridice care îi reglementează statutul şi activitatea, este inclus pe o planificare de permanenţă la domiciliu, indiferent de îndeplinirea în concret a atribuţiilor specifice care au determinat întocmirea planificării sau este necesar ca acesta să îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu.

Dacă interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este în sensul că munca suplimentară nu presupune ca funcţionarul public să îndeplinească în mod efectiv sarcinile şi atribuţiile de serviciu, acesta are dreptul la plata sporurilor salariale prevăzute de alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol pentru toată perioada în care a figurat pe planificarea de permanenţă sau cuantumul orelor ce se vor plăti suplimentar nu poate depăşi 360 de ore anual, în sensul art. 21 alin. (4) din aceeaşi lege?

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.89  în dosarul nr. 2472/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în dosarul nr. 3380/86/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept:

Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, judecătorii desemnaţi în calitate de membri în biroul electoral de circumscripţie beneficiază de dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.90  în dosarul nr. 2345/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 3119/117/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă la calculul indemnizaţiilor: pentru concediul medical, pentru concediu de studii şi formare profesională, pentru concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului şi pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior se include sau nu indemnizaţia de hrană.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.91  în dosarul nr. 2482/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Ilfov-Secţia civilă în dosarul nr. 1904/93/2022, privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:

Modalitatea de calcul a indemnizației prevăzute de art. 1 alin. (1) și (3) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv dacă procentul de 50%, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 8/2006, se aplică asupra cuantumului brut sau asupra cuantumului net din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării.”

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.92  în dosarul nr. 2352/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti  – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 17330/3/2020*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă solda de funcţie cuvenită personalului încadrat în funcţia de ofiţer specialist în cadrul Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se stabileşte prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 lei specifică Familiei Ocupaţionale de Funcţii Bugetare „Justiţie” sau potrivit prevederilor specifice Familiei Ocupaţionale de Funcţii Bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.93  în dosarul nr. 2485/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 4579/111/2023, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă la emiterea buletinului de calcul în baza căruia se calculează cuantumul pensiei militare de stat prevăzută de Legea nr. 223/2015 se poate elimina plafonarea instituită de legiuitor prin articolul VII pct. 2 şi pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/04.08.2017 în vigoare de la data de 04.08.2017, articol prin care au fost modificate prevederile art. 3, art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.”

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.94  în dosarul nr. 2369/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Alba –  Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă în dosarul nr. 4998/107/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 36 şi art. 39 alin. (1) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 din aceeaşi lege, stabilirea nivelului maxim de salarizare al personalului încadrat în cadrul unei direcţii generale regionale a finanțelor publice se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi tuturor direcţiilor regionale ale finanțelor publice din ţară, inclusiv pentru perioada anterioara intrării in vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.

Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 36 şi art. 39 alin. (1) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 din aceeaşi lege, stabilirea nivelului maxim de salarizare al personalului încadrat în cadrul Autorităţii Vamale Române se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi tuturor direcţiilor regionale ale finanțelor publice din ţară, inclusiv pentru perioada anterioara intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023.

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vrancea –  Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 308/91/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportat şi la principiile reglementate de art. 6 din aceeaşi lege, reclamanta – funcţionar public în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală are dreptul la salariul maxim în plată în cadrul autorităţii cu luarea în considerare a majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

Decizia nr.95  în dosarul nr. 2377/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 26807/3/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, în interpretarea  art. 69 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul la indemnizaţie este sau nu condiţionat de ieşirea la pensie a beneficiarului ori de eliberarea sa din funcţie din motive neimputabile.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 martie 2025.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice