Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 31 martie 2025

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

C O M U N I C A T

 

În şedinţa din 31 martie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat douăzeci și una sesizări în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțate următoarele soluții:

Decizia nr.96  în dosarul nr. 2390/1/2024

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.617/108/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară, cu modificările ulterioare, noţiunea ,,drepturile salariale aferente” priveşte doar salariul de bază, astfel cum este definit de art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

 

Decizia nr.97  în dosarul nr. 2426/1/2024

 Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 996/30/2024 şi nr. 1553/30/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept:

Dacă munca prestată de personalul vamal, al cărui statut este reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 243/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în zilele de repaus săptămânal sau de sărbători legale, beneficiază de compensarea instituită de art. 12 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2004,  de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau de compensarea reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.98  în dosarul nr. 2399/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 580/87/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, în interpretarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 82/2020, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la acordarea stimulentului de risc, sintagma „pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19” presupune exclusiv existenţa unui diagnostic confirmat la testarea PCR sau are în vedere şi diagnosticul prezumtiv stabilit în fişa de solicitare a intervenţiei serviciului de ambulanţă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.99 în dosarul nr. 2398/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1737/101/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda remuneratorie pentru diferenţa dintre drepturile salariale achitate şi cele stabilite prin Ordinele nr. 569 din 21 aprilie 2023 şi nr. 1916 din 16 noiembrie 2023, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la data scadenţei fiecărui drept în parte şi până la achitarea efectivă, raportat la art. 1.531, art. 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.100 în dosarul nr. 2473/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3081/111/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Interpretarea art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare şi anexa nr. VIII capitolul I lit. A pct. I lit. d) nr. crt. 2 din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă sunt funcţii similare cea de consilier juridic, grad superior şi cea de expert, acelaşi grad. 

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.101  în dosarul nr. 2440/1/2024

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 2.424/62/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 7 alin. (l) şi (2) şi art. 14 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, indemnizaţia de concediu cuvenită salariatului transferat se calculează prin raportare la salariul avut la unitatea la care s-a transferat, corespunzător lunilor calendaristice în care se efectuează zilele de concediu de odihnă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.102  în dosarul nr. 2268/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.264/63/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă perioada 01.04.2001-20.08.2021 este încadrată «ope legis» în condiţii speciale de muncă în temeiul dispoziţiilor art. I alin. (1) din Legea nr. 197/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de fostul angajator, conform legislaţiei anterioare?

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.103  în dosarul nr. 2414/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1221/3/2021*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Interpretarea dispoziţiilor art. 28, art. 29, art. 30 şi art. 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se preciza dacă sporurile de 3%, 6% şi 9% pentru contribuţia la Fondul pentru pensia suplimentară, prevăzute de art. 108 din Legea nr. 223/2015, se includ în cuantumul pensiei ce nu poate depăşi 85% sau se adaugă la cuantumul pensiei ce nu poate depăşi 85% din soldă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.                                                        

 

Decizia nr.104  în dosarul nr. 2114/1/2024

Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă, în dosarele nr. 662/105/2023 şi nr. 4869/63/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarele chestiuni de drept:

„Dacă la eliberarea adeverinţei-tip emise în temeiul art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare lunară brută şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării fiecăreia dintre reclamante trebuie să cuprindă pe lângă valoarea de referinţă sectorială de 605,225, neafectată de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 551/2023, valoarea de referinţă sectorială de 605.225 lei prevăzută în sentinţa civilă nr. 962 din 18 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă, în dosarul nr. 4382/105/2020, începând cu data de 19 septembrie 2017 şi în continuare şi coeficientul de multiplicare 19,000 prevăzut la nr. crt. 13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu decizia nr. 3.013 din 14 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. 5098/105/2021, începând cu data de 16 noiembrie 2018 şi în continuare, prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, chiar dacă prin decizia curţii de apel nu le-a fost recunoscut reclamantelor gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci doar plata diferenţelor salariale rezultate prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000.”

şi

„Dacă, raportat la dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,coroborate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 şi Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, data de la care este îndreptăţit reclamantul la actualizarea pensiei de serviciu cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 lei este 30 decembrie 2021, dată la care drepturile salariale ale judecătorilor în activitate au fost stabilite conform Ordinului ministrului justiţiei nr. 6245/C/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale, având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 sau 1 ianuarie 2018, data de la care această valoare de referinţă a fost recunoscută prin hotărâri judecătoreşti altor magistraţi.”

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

 

Decizia nr.105  în dosarul nr. 2310/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2290/107/2022*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea problemă de drept:

Dacă dreptul la diurnă în cuantum de 2% din indemnizaţia brută de încadrare lunară, prevăzut de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind  salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, de care beneficiază ofițerii detașați în cadrul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie pe perioada detaşării:

  • se cuvine şi în situația în care detașarea s-a dispus prin ordin al ministrului afacerilor interne la Direcţia Naţională Anticorupţie, iar ulterior acestui moment nu s-a dispus modificarea raportului de serviciu sub aspectul locului de desfășurare a activităţii;
  • în caz afirmativ să se stabilească dacă acest drept se acordă pe toată perioada numirii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (mandate a câte 6 ani, care reprezintă aproximativ 5.225 lei/lună/poliţist);

sau

dacă acest drept se acordă doar pentru activitatea desfășurată de ofițerii de politie judiciară în cadrul echipelor mixte de personal – procurori, polițiști, agenți de poliție, specialiști – care se deleagă/detașează pentru soluționarea dosarelor penale care implică deplasarea în diverse locații pentru perioade mai mari de 12 ore.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.106  în dosarul nr. 2389/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Arad – Secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 3912/108/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

„Dacă sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 75% din salariul de bază, prevăzut în anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi în art. unic pct. 1 lit. A subpct. 1 şi 3 din anexa nr. 9 din Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare,  poate fi acordat funcţionarilor publici angajaţi în cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, în condiţiile în care prin aceasta s-ar depăşi plafonul de 30% din suma salariilor de bază prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017.”

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.107 în dosarul nr. 2416/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 12100/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Sporul pentru condiţii deosebite de muncă, prevăzut de dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. h) capitolul II din anexa nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, de care beneficiază reclamanţii – personal de specialitate medico-sanitar din cabinetele medicale organizate în grădiniţe, şcoli, unităţi de învățământ – se include în baza de calcul a indemnizației aferente concediului de odihnă, conform art. 23 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază şi al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sistemul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, precum şi unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 177/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi poate determina recalcularea acestei indemnizații din partea angajatorului ?  

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.109  în dosarul nr. 2379/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 32167/3/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă sporul de 50% pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă medicilor specialişti angajaţi ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât era vacant la momentul efectuării expertizei la nivelul unităţii angajatoare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.110  în dosarul nr. 2409/1/2024

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2920/105/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

<<Dacă acordarea sporului de 15% din salariul de bază al personalului care îşi desfăşoară activitatea prin acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu  pentru persoane cu dizabilități şi pentru persoane vârstnice, prevăzut la punctul IV lit. A pct. 2 din Anexa nr. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” poate fi condiţionată de aprobarea sumelor cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anii în care se solicită acest spor>>.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.111 în dosarul nr. 2444/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 6796/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„Dacă, prin raportare la art. 5 al Anexei nr. V şi art. 13 al Anexei nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu prevederile Ordinului M.A.I. nr. S/7/2018, funcţionarii publici cu statut special care activează în cadrul poliţiei judiciare şi au calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare desemnaţi nominal, prin avizul conform al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, beneficiază de sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% din salariul de funcţie”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.112  în dosarul nr. 2393/1/2024

 Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Botoşani – Secţia I civilă în dosarele nr. 2635/40/2023, nr. 2799/40/2023 şi nr. 1629/40/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă, în interpretarea art. 12 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2023, salarizarea personalului didactic şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar se stabileşte prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi de anexa nr. I cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit prin hotărâre de Guvern.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

                                                

Decizia nr.113  în dosarul nr. 2412/1/2024

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a Civilă dispusă prin Încheierea din 22 octombrie 2024, în dosarul nr. 1845/90/2024 pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Exercitarea atribuţiilor funcţiei de şef inspectorat ca sarcină de serviciu conform fişei postului, în condiţiile existenţei unei împuterniciri, prin act administrativ în funcţia de adjunct, îndreptăţeşte funcţionarul public cu statut special (poliţist) la acordarea unor diferenţe salariale aferente funcţiei de conducere de şef inspectorat?

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.114  în dosarul nr. 2552/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 802/84/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă încadrarea salarială a directorului unei creşe nearondate unei alte instituţii de învăţământ preuniversitar, instituţie înfiinţată în temeiul art. 27 alin. (13) din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, în forma modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative, se realizează în temeiul Anexei I privind familia ocupaţională „Învăţământ” la Legea-cadru nr. 153/2017 sau în temeiul Anexei VIII privind familia ocupaţională „Administraţie”.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

  

Decizia nr.115  în dosarul nr. 2370/1/2024

 Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvență, în dosarele nr. 2192/107/2024 şi nr. 2593/107/2024 şi nr. 1996/107/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Modalitatea de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi respectiv art. 22 alin. (7) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la recalcularea cuantumului indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului în situaţia în care beneficiarul depune documente ulterioare (decizie de salarizare) din care rezultă că drepturile salariale au fost recalculate inclusiv pentru perioada de 24 luni anterioară naşterii copilului, chiar în măsura în care aceste drepturi nu au fost efectiv achitate.

Data de la care intervine recalcularea indemnizaţiei de creştere copil, conform art. 3 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, respectiv data prezentării documentelor de rectificare sau data de la care a intervenit rectificarea, conform înscrisurilor justificative.

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea conexată formulată de Tribunalul București – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 8479/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă indemnizaţia de maternitate de care a beneficiat reclamanta se impune a fi recalculată prin raportare la alte valori ale drepturilor băneşti de referinţă recunoscute retroactiv printr-un act administrativ, dar care nu au fost efectiv achitate în perioada avută în vedere ca bază de calul a acesteia.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

 

Decizia nr.116  în dosarul nr. 2488/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 4603/111/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă atribuţiile consilierului de integritate, astfel cum acestea sunt prevăzute şi definite de Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.127/C/2020 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor subordonate, reprezintă activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei în sensul dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care se aplică majorarea cu 12,5% a salariului de funcţie/salariului de bază, având în vedere că prin dispoziţiile art. 26 alin. (3), art. 27 şi art. 137 din Normele metodologice de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru personalul din sistemul administraţiei penitenciare, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.415/C/2018, cu modificările şi completările ulterioare, nu s-au stabilit expres unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea acestei majorări.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice