Minuta deciziei nr. 103 din 31 martie 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 103                                      Dosar nr. 2414/1/2024

Ședința din 31 martie 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1221/3/2021*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Interpretarea dispoziţiilor art. 28, art. 29, art. 30 şi art. 108 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul de a se preciza dacă sporurile de 3%, 6% şi 9% pentru contribuţia la Fondul pentru pensia suplimentară, prevăzute de art. 108 din Legea nr. 223/2015, se includ în cuantumul pensiei ce nu poate depăşi 85% sau se adaugă la cuantumul pensiei ce nu poate depăşi 85% din soldă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.