Minuta deciziei nr. 109 din 31 martie 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 109                                      Dosar nr. 2379/1/2024

Ședința din 31 martie 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 32167/3/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă sporul de 50% pentru condiţii deosebit de periculoase, prevăzut de art. 14 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă medicilor specialişti angajaţi ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, chiar dacă locul de muncă nu a fost efectiv expertizat conform Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 153/2018, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât era vacant la momentul efectuării expertizei la nivelul unităţii angajatoare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 martie 2025.