Comunicat privind deciziile pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă în şedinţa din 5 mai 2025

Înalta Curte de Casație și Justiție

 C O M U N I C A T

În şedinţa din 5 mai 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat douăzeci și două sesizări în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunţate următoarele soluţii:

Decizia nr. 143 în dosarul nr. 2649/1/2024

Admite sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2052/40/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, art. 30 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, art. II art. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, stabileşte că:

Egalizarea salariilor la nivel maxim nu poate include în salariul plătit sumele corespunzătoare drepturilor privind suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare reglementate de dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, recunoscute altor funcţionari cu funcţii similare prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreşti.

Respinge, în rest, ca inadmisibilă, sesizarea privind chestiunea de drept: dacă dispoziţiile art. 2.523 din Codul civil se interpretează în sensul că dreptul la acţiunea de stabilire a salariilor la nivel maxim se naşte de la momentul în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti de lămurire a dispozitivului/actele administrative care au recunoscut salariul maxim aflat în plată în raport cu care se face compararea sau dreptul la acţiune se naşte de la momentul încasării salariilor.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

 

Decizia nr. 144 în dosarul nr. 2577/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 5552/109/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:

– interpretarea dispoziţiilor art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. I din Legea nr. 51/2020 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv dacă majorarea salariului de bază conform Legii nr. 51/2020 atrage şi mărirea corespunzătoare a sumei reprezentând sporurile cuvenite angajatului;

– interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. I pct. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, art. I alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, art. I alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, respectiv dacă, la stabilirea cuantumului sporurilor cuvenite angajaţilor trebuie avute în vedere sau nu majorările acordate prin act administrativ al angajatorului unui alt salariat care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

 

Decizia nr. 145 în dosarul nr. 2655/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în dosarul nr. 1870/85/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:

Dacă dispoziţiile art. 56 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că dansatorii care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 40 de ani – femeile, respectiv 45 de ani – bărbaţii, sau reducerea vârstei standard de pensionare în cazul acestora nu poate depăşi 15 ani, potrivit art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 146 în dosarul nr. 2624/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în dosarul nr. 5391/107/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă reclamanţii, angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii Alba, desfăşurând activitatea de evaluare a dosarelor de pensie în vederea recalculării pensiilor, raportat la Reforma R8-Reforma sistemului public de pensii din PNRR, pot fi consideraţi personal încadrat într-o instituţie publică şi nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi/sau fonduri externe rambursabile sau personal implicat în implementarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă, prevăzut de art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020, raportat şi la Hotărârea Guvernului nr. 234/2023, fiind astfel îndreptăţit să beneficieze de majorarea de până la 50%, calculată la salariul de bază, proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor în cadrul PNRR.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 147 în dosarul nr. 2564/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 1629/89/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, cu modificările şi completările ulterioare, asistentul personal are dreptul la acordarea de vouchere de vacanţă.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 148 în dosarul nr. 2609/1/2024

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 23630/3/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Societatea Română de Televiziune (serviciu public autonom, sub control parlamentar, a cărei organizare este reglementată prin lege organică) mai poate acorda tichete de masă în cursul anului 2022.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 149 în dosarul nr. 2626/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 2226/63/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Interpretarea dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi ale anexei nr. VIII la aceeași lege, respectiv: dacă prin apariția Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene şi pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară, salariul de bază al funcționarilor publici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj se stabilește, începând cu 1 ianuarie 2024 şi în continuare, conform art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexa nr. VIII la aceeași lege cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.

Obligatorie potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 150 în dosarul nr. 2622/1/2024

 Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 2736/107/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă în situația unui angajat al cărui raport de muncă a încetat, devin aplicabile dispozițiile art. 123 alin.(3) din Codul muncii, în condițiile în care, pentru personalul plătit din fonduri publice în perioada incidentă 2016-2019 erau aplicabile dispozițiile art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene și art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind compensarea muncii suplimentare numai cu timp liber corespunzător.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 151 în dosarul nr. 2650/1/2024

Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarele nr. 4602/109/2023, nr. 4807/109/2023, nr. 4746/109/2023, nr. 4909/109/2023, privind dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

  1. a) În interpretarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, poate instanţa de judecată să dispună revizuirea drepturilor de pensie, în absenţa unei cereri în acest sens adresată anterior casei de pensii?
  2. b) În situaţia unui răspuns negativ, lipsa unei cereri de revizuire adresate casei de pensii reprezintă o chestiune de ordine publică, de natură a fi invocată din oficiu în apel?

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2025.

 

Decizia nr. 152 în dosarul nr. 2625/1/2024

 Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 17.280/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă teza finală a art. I alin. (1) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative ar trebui interpretată în sensul că: 1) nu se poate depăși fondul total de salarii pentru anul 2022 aferent personalului plătit din fonduri publice – fondul efectiv plătit la sfârșitul anului bugetar 2022 sau  în sensul că: 2) nu se poate depăși valoarea nominală pentru anul 2022 stabilită potrivit anexelor la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilite în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător salariului de bază aferent funcției publice şi gradației deţinute.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

 

Decizia nr. 153 în dosarul nr. 2627/1/2024

 Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal privind dezlegarea următoarei probleme de drept:

„Dacă, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (61) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, motivele ce stau la baza revocării din funcţie sunt sau nu limitate la cazurile de încetare a detaşării prevăzute de art. 2713 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului ori textul de lege al art. 10 alin. (61) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 permite sau nu invocarea şi a altor motive, precum şi care ar fi natura acestora, de exemplu de natură disciplinară, iar în caz afirmativ, dacă motivele trebuie sau nu întemeiate pe soluţii definitive anterioare emiterii Ordinului?”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 154 în dosarul nr. 2652/1/2024

 Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:

modalitatea efectivă de calcul a impozitului progresiv conform art. 101 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal în sensul de a stabili dacă, matematic, primul pas al calculului impozitului progresiv este reprezentat de scăderea plafonului de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei din totalul venitului lunar din pensii care are doar componentă necontributivă, iar, „partea” rămasă după deducerea sumei de 2.000 din totalul venitului lunar sau dacă primul pas al calculului este reprezentat de scăderea plafonului de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei din nivelul câştigului salarial mediu brut, iar al doilea pas aplicarea cotei de 10% la diferenţa dintre nivelul câştigului salarial mediu brut şi suma de 2.000 lei.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

 

Decizia nr. 155 în dosarul nr. 92/1/2025

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 1877/103/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, în aplicarea art. 38 şi art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se impune acordarea către reclamanţi a sporurilor permanente şi a sporurilor nepermanente calculate la salariul de bază în plată sau la salariul de bază aplicabil la 01.01.2018.

Dacă principiul nediscriminării şi egalizării impune şi aplicarea sporului mai mare în plată pentru personal similar, atât în cazul sporurilor permanente, cât şi al celor nepermanente.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 156 în dosarul nr. 3008/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Neamț – Secţia I civilă și de contencios administrativ, în dosarul nr. 1880/103/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă în interpretarea dispoziţiilor anexei 2 lit. A pct. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 153/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială”, raportat la art. 11 din Hotărârea Guvernului. nr. 153/2018, cu referire la perioada începând cu data de 01.03.2021 şi până la 60 zile de la data încetării stării de alertă instituite pe teritoriul României, pot fi acordate diferenţele băneşti actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, dintre sporul de condiţii deosebit de periculoase în cuantum de 75% din salariul de bază, calculat proporţional cu întreg timpul lucrat în condiţii vătămătoare, respectiv întregul program de lucru, şi sporul efectiv plătit pentru aceeaşi perioadă, personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 157 în dosarul nr. 3033/1/2024

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată Tribunalul Galați – Secția I civilă în dosarul nr. 1873/121/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă personalul ce este încadrat în cadrul unei unităţi medico-sociale putea beneficia de stimulentul de risc prevăzut la art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, astfel cum a fost modificată, în condiţiile în care unitatea medico-socială a furnizat servicii sociale şi medicale fără să deţină licenţă de funcţionare şi certificat de acreditare.

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea conexată formulată de Tribunalul Prahova – Secţia I civilă în dosarul nr. 4439/105/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav pot beneficia de stimulentul de risc aferent perioadei 15.03.2020-15.05.2020, în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 158 în dosarul nr. 8/1/2025

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în dosarul nr. 3963/118/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă este posibilă acordarea sporului reglementat de art. 21 alin. (3) din  Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, unei persoane ale cărei raporturi de muncă sau de serviciu au încetat, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi art. 3 lit. b) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MS 31/04.03.2016 nepublic, pentru aprobarea normelor metodologice privind salarizarea personalului militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

 

Decizia nr. 159 în dosarul nr. 17/1/2025

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Alba Iulia – Secţia I civilă în dosarul nr. 3718/107/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

În situaţia angajatorului care nu figurează în anexa nr. 3 a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 263/2010, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2020 de modificare a legii sistemului unitar de pensii, aprobată prin Legea nr. 289/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2020 pentru completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se interpretează în sensul că produc efecte şi asupra raporturilor de muncă în sensul recunoaşterii ope legis a încadrării în condiţii speciale, după data de 01.04.2001, a activităţilor din industria de armament încadrate în grupa I de muncă, conform legislaţiei anterioare datei de 01.04.2001, angajatorul atestând acest fapt sau se interpretează în sensul că produc efecte numai în materia asigurărilor sociale, cu referire la stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale, angajatorul atestând, pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001, activitatea profesională prestată în locul de muncă prevăzut de textul de lege.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 160 în dosarul nr. 190/1/2025

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 6206/63/2023, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă prin noțiunea de “medic veterinar angajat al cabinetului” menționată la pct. 2.2.5 lit. c) pct. 2 pct. (i) din Ordinul nr. 48 din 23 martie 2021 pentru aprobarea documentației de atribuire a contractelor de concesiune prevăzute la art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare, cu modificările și completările ulterioare, care cuprinde condițiile, criteriile, regulile și alte informații necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și explicită cu privire la solicitările autorității contractante sau la elementele concesiunii, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificațiile tehnice sau documentul descriptiv, condițiile contractuale propuse, formatele și modul de prezentare a documentelor de către candidați/ofertanți, informațiile privind obligațiile generale aplicabile candidaților/ofertanților, se înțelege persoana care a încheiat un contract individual de muncă cu normă întreagă sau poate fi și cea care a încheiat un contract individual de muncă cu timp parțial.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 161 în dosarul nr. 212/1/2025

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa – Secţia I civilă, în dosarul nr. 1659/120/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

  1. a) Dacă odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative și trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului, cu schimbarea titulaturii sale în organ de specialitate al administrației publice centrale, salariul de bază al salariaților personal contractual trebuia recalculat prin trecerea la capitolul II subcapitolul 1, secțiunea I Salarii pentru personalul contractual din administrația publică centrală, litera b) Funcții de execuție, anexa VIII Familia ocupațională de funcții bugetare administrație din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. b) Dacă recalcularea trebuia efectuată prin raportare la principiile egalității și nediscriminării, reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului contractual încadrat în cadrul unei unități teritoriale la nivelul salariului în plată pentru o funcție similară din cadrul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Aparat propriu, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Serviciul pentru probleme Speciale Ilfov și Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale Serviciul pentru probleme Speciale București.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

 

Decizia nr. 162 în dosarul nr. 227/1/2025

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 21613/3/2023*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Ce include taxa de şcolarizare prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. f) din capitolul IV secțiunea a 3-a din anexa IV la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în cazul educaţiei antepreşcolarilor şi preşcolarilor prin raportare la prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi respectiv Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023? Documentele de decontare prezentate de părinte şi emise de creşe/grădiniţe care oferă nu numai servicii de educaţie ci şi supraveghere şi îngrijire, trebuie să realizeze o defalcare a costurilor în ceea ce priveşte educaţia antepreşcolarilor şi preşcolarilor şi celelalte costuri?

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 163 în dosarul nr. 230/1/2025

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 401/83/CA/2024 – R, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. b) raportat la art. 24 lit. c) şi j) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 482/C/2020 privind stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei, referitor la încetarea dreptului la acordarea compensației pentru chirie în cazul în care, funcționarul public cu statut special, ulterior acordării acestui drept, se căsătorește cu o persoană care a deținut o locuință, dar pe care a înstrăinat-o anterior încheierii căsătoriei, însă în cuprinsul intervalului prevăzut de lege.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

  

Decizia nr. 164 în dosarul nr. 238/1/2025

 Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Hunedoara – Secţia I civilă, în dosarul nr. 1947/97/2023, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

  1. a) Dacă se poate cumula stimulentul de risc în cuantum de 2.500 de lei brut/lună pe perioada stării de urgenţă prevăzut de art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, aprobată prin Legea nr. 82/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, cu stimulentul de risc în sumă fixă de 1.150 lei brut pentru salariaţii care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă în temeiul art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2020 pentru aprobarea acordării unui stimulent de risc pentru personalul centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, izolate preventiv la locul de muncă, pe perioada stării de urgenţă;
  2. b) Dacă în vederea acordării acestor drepturi instanţa de judecată este ţinută să aibă în vedere prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora „suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator de credite, nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz”;
  3. c) Dacă modificarea legislativă a art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020, intervenită prin Legea nr. 166/2021 privind modificarea şi completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgenţă, potrivit căreia „se aprobă acordarea, o singură dată, a unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut, pentru angajaţii centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru angajaţii centrelor rezidenţiale destinate altor categorii vulnerabile, ale furnizorilor publici şi privaţi, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare, care au fost izolaţi preventiv la locul de muncă pe perioada stării de urgenţă. Furnizorii de servicii sociale au obligaţia de a fi acreditaţi, iar serviciile sociale din subordinea lor să fie licenţiate sau, după caz, să deţină aviz de înfiinţare sau reorganizare ori plan de restructurare avizat”, are aplicabilitate în prezenta cauză, înregistrată la instanţa de judecată în cursul anului 2023;
  4. d) Rezolvarea de principiu a chestiunii de drept constând în modalitatea de aplicare/interpretare a art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2025.

 

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare și Relații Publice