Minuta deciziei nr. 7 din 26 mai 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii

Minuta deciziei nr. 7                                               Dosar nr. 443/1/2025

Ședința de la 26 mai 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 218/2020, sunt aplicabile în cazul înstrăinărilor de părţi sociale intervenite după intrarea în vigoare a acestui articol, chiar dacă acordul de finanţare a fost încheiat anterior.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2025.