Înalta Curte de Casație și Justiție a României

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 524 din 05 iunie 2025

 

   1. Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.542/1/2024 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), şi ale art. 34 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 

   2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena-Diana Tămagă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

   3. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent- şef Simona Rodica Vremescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 şi cu cele ale art. 84 alin. (2) din Regulament.

   4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Încheierea din 27 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.883/103/2023.

   5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul refăcut de judecătorul-raportor, ce, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost comunicat părţilor, care nu au formulat puncte de vedere.

   6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

 

ÎNALTA CURTE,

 

    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

   I. Titularul şi obiectul sesizării

   7. Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 27 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 2.883/103/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul dispoziţiilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

    ”  Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu privire la sintagma «posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu», respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a dispune menţinerea funcţionarului public în funcţia publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an.”

   II. Dispoziţiile legale invocate de titularul sesizării

   8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare (Codul administrativ sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019) :

    ” Art. 517. – Încetarea de drept a raportului de serviciu  (1) Raportul de serviciu existent încetează de drept:

    (…)

   d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2); (…)

   (2) În mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menţinerea în activitate pot fi aplicate dispoziţiile art. 378. (…)”

   III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

   III.1. Cererea de chemare în judecată

   9. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal cu nr. 2.883/103/2023, reclamantul AAA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii BBB şi CCC, anularea Deciziei nr. xxx/16.10.2023 şi obligarea celui de-al doilea pârât să emită o nouă decizie de continuare a activităţii pentru perioada legală de un an, începând cu data de 20 octombrie 2023 până la data de 19 octombrie 2024.

   10. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că îndeplineşte funcţia de comisar-şef în cadrul DDD, iar, începând cu data de 20 octombrie 2023, îndeplineşte şi condiţiile de pensionare, formulând însă o cerere pentru menţinerea în funcţie pentru o perioadă de un an, conform art. 517 alin. (2) din Codul administrativ. Prin decizia contestată i s-a aprobat menţinerea în funcţie doar pentru o perioadă de 6 luni, demers apreciat de reclamant drept nelegal.

   III.2. Sentinţa civilă pronunţată de prima instanţă

   11. Prin Sentinţa civilă nr. 184 din 22 martie 2024, Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

   12. În justificarea soluţiei pronunţate, prima instanţa a reţinut, în esenţă, că din însuşi cuprinsul textului art. 517 alin. (2) din Codul administrativ rezultă că reclamantul beneficiază nu de un drept propriu-zis, ci de o vocaţie la prelungirea mandatului profesional, ulterior îndeplinirii condiţiilor pentru pensionare, dispoziţia legală stabilind o limită temporală maximă în atare sens, dar şi ipoteza prelungirii anuale.

   13. Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a concluzionat că atât timp cât textul nu se referă, în mod expres, la posibilitatea de menţinere în funcţie doar pentru o perioadă iniţială de un an şi la prelungiri de doar cu câte un an, în mod corect pârâţii au procedat la admiterea cererii formulate de reclamant doar pentru o perioadă de 6 luni (termen care reflectă oportunitatea apreciată de conducătorul instituţiei cu privire la necesitatea de a beneficia de serviciile reclamantului într-o situaţie excepţională, conform articolului legal analizat).

   III.3. Recursul formulat în cauză

   14. Reclamantul a criticat, prin cererea de recurs, această soluţie, susţinând, în esenţă, că din interpretarea literală a sintagmei „anual” din cuprinsul prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ rezultă că perioada de prelungire a raportului de serviciu poate fi de minimum un an, în sensul că intervalul de prelungire nu poate fi inferior acestei durate reglementate de norma analizată, iar demersul autorităţii intimate-pârâte de a dispune prelungirea raportului de serviciu pentru o durată de 6 luni încalcă dreptul său de a mai putea formula o altă cerere de menţinere în funcţie.

   15. Totodată, a arătat că, deşi este adevărat că textul prevede doar o posibilitate de prelungire, şi nu un drept absolut, odată ce cererea formulată de funcţionarul public în condiţiile art. 517 alin. (2) din Codul administrativ a fost aprobată, în lipsa unei cereri exprese a acestuia pentru prelungirea raportului de serviciu pentru o perioadă mai mică de an, decizia de prelungire trebuie emisă pentru perioada de un an impusă de textul de lege aplicat.

   III.4. Întâmpinarea la recurs

   16. Intimata-pârâtă CCC a formulat întâmpinare, prin care a susţinut teza unei interpretări corecte date de instanţa de fond prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ.

   17. Făcând trimitere la punctul de vedere privind modalitatea de interpretare a prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, exprimat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, intimata-pârâtă a învederat că intenţia legiuitorului, expusă în cuprinsul prevederilor legale sus-indicate, a fost cea potrivit căreia raportul de serviciu poate fi prelungit o singură dată pe perioada unui an calendaristic, conducătorul instituţiei publice putând aproba prelungirea raportului de serviciu şi pentru o perioadă mai mică de un an.

   IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

   18. Prin Încheierea din 27 septembrie 2024, instanţa de trimitere a apreciat îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate pentru declanşarea procedurii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, câtă vreme Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost sesizată cu soluţionarea, în ultimă instanţă, a căii de atac a recursului, cale de atac formulată împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă de tribunal, în materia contenciosului administrativ.

   19. De asemenea, instanţa de trimitere a învederat că de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a dispune menţinerea funcţionarului public în funcţia publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an, depinde soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 184 din 22 martie 2024, pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, care s-a bazat pe o interpretare a acestor prevederi normative, interpretare a cărei legalitate este contestată prin recursul care face obiectul cauzei principale.

   20. În opinia instanţei de trimitere, problema de drept enunţată este nouă, deoarece, ca urmare a consultării jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, completul Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost învestit pentru prima dată cu o cauză în care se pune în discuţie această chestiune de drept şi nu se poate concluziona că există o practică deja constantă, care ar fi diluat caracterul de noutate, fiind identificată o singură soluţie a unei instanţe judecătoreşti în care să se fi antamat aceeaşi problemă juridică (Decizia civilă nr. 1.181 din 7 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 667/115/2023 de către Curtea de Apel Timişoara).

   21. În ceea ce priveşte dificultatea problemei de drept, instanţa de trimitere a apreciat că aceasta reiese din lipsa unui reper neechivoc în cuprinsul prevederilor normative vizate de sesizare din perspectiva interpretării sintagmei „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, cu privire la durata pentru care se poate dispune această prelungire, în contextul în care legea face referire doar la prelungirea anuală, fără a face referire la perioada pentru care se poate dispune măsura, astfel încât se poate aprecia atât în sensul expus de către recurentul-reclamant, cât şi în cel evocat de intimata-pârâtă.

   22. Instanţa de trimitere a subliniat şi faptul că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

   V. Punctele de vedere ale părţilor

   23. Recurentul-reclamant şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la problema de drept prin chiar cererea de recurs, învederând, în esenţă, că interpretarea literală a termenului „anual”, în raport cu semnificaţiile acestuia, evidenţiate de Dicţionarul explicativ al limbii române şi de contextul normativ al prevederilor supuse analizei, este cea corespondentă sensului „care durează un an” al sintagmei în discuţie, mai precis, că perioada de prelungire a raportului de serviciu poate fi de minimum un an, iar intervalul de prelungire nu poate fi inferior acestui interval de timp.

   24. Totodată, prin raportare la metoda de interpretare teleologică sau după scop, reclamantul-recurent a susţinut faptul că perioada pentru care se poate dispune prelungirea raportului de serviciu trebuie să fie de un an, întrucât, dacă aceasta ar fi mai scurtă, nu ar mai putea fi formulată o nouă cerere, deşi legea a permis menţinerea în funcţie pe o perioadă de maximum 3 ani.

   25. Intimata-pârâtă CCC nu a formulat, în mod expres, un punct de vedere, susţinând însă prin întâmpinare că termenul „anual” are, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, semnificaţia „care are loc o dată pe an”, motiv pentru care voinţa legiuitorului a fost cea ca raportul de serviciu să poate fi prelungit o singură dată, în cadrul unui an calendaristic, fără ca, prin aceasta, să se înţeleagă că durata prelungirii este cea a unei perioade de un an.

   VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea

   26. Prin punctul de vedere inserat în Încheierea din 27 septembrie 2024, cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, instanţa de trimitere a învederat, în esenţă, că, dată fiind finalitatea actului normativ în discuţie, interpretată în contextul specificului reglementării menţinerii raporturilor de serviciu, durata pentru care se poate decide menţinerea în funcţia publică poate fi mai scurtă de un an (ceea ce nu implică lipsa unei justificări).

   27. În susţinerea acestei opinii, Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat că se poate aduce şi argumentul derivat din posibilitatea ca însuşi funcţionarul public să solicite menţinerea în funcţia publică pe o perioadă mai scurtă de un an. Referitor la argumentul conform căruia regula ar fi prelungirea pentru un an (maximul fiind trei prelungiri anuale), prelungirea pentru o perioadă mai scurtă fiind excepţia şi putând fi dispusă doar în situaţia în care funcţionarul public solicită în mod expres o atare prelungire redusă ca durată, instanţa de trimitere a apreciat că textul nu poate fi interpretat ca instituind o excepţie doar pentru una dintre părţi, în lipsa unei stipulaţii exprese în acest sens. Cu alte cuvinte, nu ar exista o justificare întemeiată pe o prevedere legală care să conducă la o interpretare de natură a conferi un drept de opţiune doar funcţionarului public, iar nu şi autorităţii, în condiţiile în care norma legală nu face nicio distincţie în acest sens.

   VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

   28. Răspunsurile transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au evidenţiat conturarea unei jurisprudenţe prin care să fie analizată, în mod direct, chestiunea de drept supusă dezlegării în cauza pendinte, situaţia de fapt incidentă în cauza în care a fost pronunţată singura hotărâre comunicată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia contencios administrativ şi fiscal fiind cea a respingerii unei cereri de menţinere în funcţie, formulată în temeiul art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, iar nu cea a admiterii cererii pentru o perioadă inferioară intervalului de un an (Decizia civilă nr. 906 din 14 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 37/113/2022, definitivă). 

   29. Cu toate acestea, trebuie subliniată relevanţa considerentelor acestei hotărâri prin care instanţa a reţinut că, din analiza coroborată a prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Codul administrativ, regula o constituie încetarea de drept a raportului de serviciu la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, prelungirea raportului de serviciu peste vârsta standard de pensionare intervenind în mod excepţional, doar cu aprobarea conducătorului autorităţii publice, care dispune de un drept de apreciere în acest sens.

   30. Punctele de vedere teoretice comunicate de curţile de apel Braşov, Bucureşti, Ploieşti şi Iaşi au evidenţiat conturarea următoarelor opinii în rândul magistraţilor secţiilor consultate din cadrul acestor curţi de apel şi din cadrul tribunalelor arondate lor.

   31. Într-o opinie, exprimată la nivelul Tribunalului Prahova, Tribunalului Braşov, Tribunalului Bucureşti, Tribunalului Ilfov şi Tribunalului Iaşi, s-a apreciat că prevederile art. 517 alin. (2) din Codul administrativ trebuie interpretate în sensul că sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu” din cuprinsul acestora oferă conducătorului autorităţii sau instituţiei publice posibilitatea de a adapta durata prelungirii raportului de serviciu în funcţie de circumstanţele şi cerinţele specifice activităţii desfăşurate. S-a considerat că legislaţia în vigoare indică dreptul autorităţii de a decide asupra oportunităţii şi duratei prelungirii raportului de serviciu, aceasta având capacitatea de a alege dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. În acest sens a fost subliniat faptul că oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a autorităţii, desemnând facultatea acesteia, dată de lege, de a alege, după aprecierea sa, dintre mai multe soluţii posibile, aplicabile cazului concret.

   32. Într-o altă opinie, exprimată de magistraţii Curţii de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal şi de cei ai Tribunalului Vaslui, s-a arătat că sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, reglementată de prevederile art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, presupune atât faptul că prelungirea se poate dispune doar o dată pe an, cât şi faptul că perioada prelungirii este de un an, fiind prestabilită de către legiuitor.

   33. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au comunicat opinii teoretice.

   34. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul de recursuri în interesul legii nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

   VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

   35. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepţie ridicată de Rodica Doina Pascu în Dosarul nr. 3.900/30/2018 al Tribunalului Timiş – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi s-a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma „condiţii de vârstă standard” nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

   36. Prin aceeaşi decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, indicată supra, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

   37. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, introduse prin art. I pct. 25 din Legea nr. 156/2018, Curtea Constituţională a reţinut că aceste dispoziţii de lege stabilesc un beneficiu pentru persoanele care au calitatea de funcţionari publici, instituind posibilitatea ca, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public să fie menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu, ipoteză distinctă de cea referitoare la continuarea exercitării raportului de serviciu al funcţionarului public femeie până la împlinirea vârstei legale standard de pensionare prevăzute pentru bărbaţi.

   38. În acelaşi sens sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 806 din 7 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 8 februarie 2022, şi nr. 435 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 26 octombrie 2023.

   39. Pe rolul Curţii Constituţionale au fost înregistrate două dosare aflate în faza de raport, ce au ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ.

   IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

   IX.1. Jurisprudenţa în mecanismele de unificare a practicii judiciare

   40. Prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 867/86/2024 şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii, la cerere, a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei.

   IX.2. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

   41. Verificările efectuate în jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal nu au evidenţiat hotărâri prin care să fie analizată, în mod direct, chestiunea de drept sesizată în Dosarul nr. 2.542/1/2024, important de precizat fiind faptul că litigiile privind acţiunile referitoare la menţinerea funcţionarului public în funcţia publică peste vârsta standard de pensionare intră în categoria cauzelor ce vizează raportul de serviciu al funcţionarului public, care, potrivit art. 536 din Codul administrativ, sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

   42. Prin urmare, în aceste litigii, instanţa competentă în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului este curtea de apel.

   43. În acest sens este şi jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, fiind învestită cu soluţionarea unei cauze având ca obiect contestaţia formulată împotriva dispoziţiei prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al unui funcţionar public care a solicitat prelungirea acestuia după împlinirea vârstei standard de pensionare, a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se afla domiciliul reclamantului (Decizia civilă nr. 3.183 din 26 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 395/1/2021, definitivă).

   X. Raportul asupra chestiunii de drept

   44. Judecătorul-raportor a apreciat că dispoziţiile art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an.

   XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

   XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

   45. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept consideră că, în cauza pendinte, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

   1. de modul de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ depinde soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant, deoarece soluţia ce urmează a fi dată presupune lămurirea sintagmei „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a dispune menţinerea funcţionarului public în funcţia publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an;

   2. problema de drept enunţată este nouă, în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra sa şi aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare;

   3. cauza este în curs de judecată, în ultimă instanţă, fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi, în raport cu obiectul, priveşte materia contenciosului administrativ.

   46. În raport cu aceste motive sunt îndeplinite condiţiile cumulative de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

   XI.2. Asupra fondului sesizării

   47. Problema de drept din sesizare se referă la modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, respectiv dacă aceasta semnifică dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a dispune menţinerea funcţionarului public în funcţia publică pe o perioadă mai scurtă de un an sau dacă durata prelungirii este obligatoriu să fie de un an.

   48. Conform prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din actul normativ indicat supra:

    ” (1) Raportul de serviciu existent încetează de drept:

    (…)

   d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2); (…)”

   49. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: „(2) În mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Pe perioada în care este dispusă menţinerea în activitate pot fi aplicate dispoziţiile art. 378.”

   50. Ipoteza factuală de la care se pleacă este aceea a aprobării unei cereri de menţinere în funcţie publică, problema fiind ridicată cu privire la durata pentru care se poate dispune această prelungire, iar dificultatea de interpretare reiese din lipsa unui reper neechivoc, în cuprinsul prevederilor legale, care să vizeze chestiunea unei atari durate, în contextul în care legea face referire doar la prelungirea anuală.

   51. Modalitatea de redactare a textului ridică probleme şi din perspectiva art. 25 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia, în cadrul soluţiilor legislative preconizate, trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura, astfel, înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.

   52. Utilizând metodele de interpretare prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul civil), se reţine că, drept urmare a aplicării metodei interpretării gramaticale sau literale, ce presupune, prin ipoteză, că în interpretarea normei se pleacă de la ideea că înţelesul unor termeni şi expresii utilizate într-un text juridic poate fi acelaşi cu cel din limbajul obişnuit sau poate fi diferit, se observă faptul că examinarea conţinutului normativ al art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, coroborată cu examinarea prevederilor art. 517 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ, nu relevă existenţa unor elemente care să indice voinţa legiuitorului de a conferi termenului „anual” un înţeles specific, astfel încât se impune raportarea la înţelesul comun al acestuia.

   53. Potrivit definiţiei termenului „anual” evidenţiate în cuprinsul Dicţionarului explicativ al limbii române, atunci când acesta are valoarea de adjectiv, înţelesul său este următorul: „care are loc o dată pe an”, „care durează un an”, „care revine în toţi anii”, „care corespunde unui an”, iar când termenul are valoarea de adverb are înţelesul „pe tot anul”.

   54. În cadrul prevederilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, termenul „anual” are valoare de adjectiv, caracterul polivalent al acestei ipostaze impunându-se a fi examinat şi raportat la chestiunea supusă analizei, care este cea a înţelesului termenului din perspectiva duratei prelungirii raportului de serviciu.

   55. În acest context, dintre semnificaţiile gramaticale indicate în cuprinsul Dicţionarului explicativ al limbii române, în raport şi cu interpretarea coroborată a prevederilor art. 517 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, din care rezultă că doar raportul de serviciu existent poate fi menţinut, în mod excepţional, maximum 3 ani, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului de cotizare pentru pensionare, ca urmare a aprobării conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, relevantă în stabilirea înţelesului termenului folosit de legiuitor este semnificaţia „care durează un an”.

   56. În acest sens sunt, de altfel, şi considerentele pct. 59 din Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, prin care s-au reţinut următoarele:

    ” 59. În ipoteza funcţionarului public aflat în menţinerea raportului de funcţie publică, în urma activării dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, încetarea raportului de funcţie publică se poate produce fie la expirarea termenului de 1 an pentru care a primit aprobarea, fără a se fi solicitat/acordat o nouă aprobare, fie prin expirarea termenului de maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare pentru care putea fi cerută menţinerea în funcţia publică (cu amendamentele aduse prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 112 din 23 februarie 2021 în situaţia femeii funcţionar public).”

   57. Deşi din interpretarea sintagmei „poate fi menţinut în funcţia publică”, cuprinsă în art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, rezultă că legiuitorul nu a instituit un drept în favoarea funcţionarului public de a continua raporturile de serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, ci doar o facultate lăsată la latitudinea persoanei care are competenţa de numire în funcţia publică, persoană care „poate” dispune aplicarea prevederilor alin. (2) indicat supra, în sensul menţinerii în funcţia publică deţinută maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, dar în condiţiile prelungirii anuale a raportului de serviciu, aceasta nu poate conduce la concluzia că intervalul pentru care se poate aproba menţinerea în funcţie poate fi inferior celui de un an.

   58. Astfel, nu poate fi reţinută semnificaţia „care are loc o dată pe an” a termenului „anual”, întrucât o utilizare a acesteia, coroborată cu o prelungire a raportului de serviciu pentru o durată inferioară intervalului de un an, ar conduce la golirea de conţinut a normei ce permite menţinerea funcţionarului public în funcţia publică deţinută pentru maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare.

   59. Cu alte cuvinte, o interpretare a termenului în sensul „care are loc o dată pe an” ar conduce la ipoteza în care, la momentul expirării termenului de prelungire ce ar fi inferior celui de un an, ar fi împlinite condiţiile reglementate de art. 517 alin. (1) lit. d) din Codul administrativ pentru încetarea de drept a raportului de serviciu existent, fără ca funcţionarul public să mai aibă posibilitatea formulării unei noi cereri de menţinere în funcţia publică deţinută, întrucât nu ar mai fi îndeplinite condiţiile impuse de art. 517 alin. (2) din Codul administrativ, ceea ce nu poate fi primit.

   60. Prin urmare, sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu” din cuprinsul art. 517 alin. (2) din Codul administrativ se interpretează în sensul că durata pentru care se decide menţinerea în funcţia publică nu poate fi mai scurtă de un an.

   61. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

În numele legii

 

D E C I D E:

 

    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.883/103/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

    Dispoziţiile art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la sintagma „posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu”, se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2025.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
ELENA DIANA TĂMAGĂ

Magistrat-asistent-şef,
Simona Rodica Vremescu