Comunicat privind deciziile pronunţate în recurs în interesul legii în şedinţa din 16 iunie 2025

 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

 C O M U N I C A T

În ședința din 16 iunie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două recursuri în interesul legii, fiind pronunțate următoarele soluții:

 Decizia nr.8 în dosarul nr. 531/1/2025

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia şi stabileşte că:

Lucrătorii poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie au competenţa să efectueze, prin delegare, în condiţiile prevăzute de lege, actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent exclusiv în cauzele privind infracţiunile prevăzute de art. 1 alin. (2) din OUG nr. 120/2005.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 iunie 2025.

 

Decizia nr.9 în dosarul nr. 922/1/2025

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov și, în consecință, stabilește că:

Majorarea cuantumului brut al indemnizației de încadrare/salariului de bază din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare ”Justiție”, acordată în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, exclude o nouă majorare cu 25% a valorii de referință sectorială, de la 605,225 lei la 756,53 lei, în temeiul acelorași prevederi legale.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2025.

După redactarea considerentelor şi semnarea deciziilor, acestea se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Biroul de Informare şi Relaţii Publice