Minuta deciziei nr. 224 din 16 iunie 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 224                                                        Dosar nr. 2575/1/2024

Ședința din 16 iunie 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Piteşti –  Secţia I civilă, în dosarul nr. 5553/109/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

Interpretarea dispoziţiilor art. 7  alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19,  cu modificările şi completările ulterioare, raportat la dispoziţiile art. 6 din Ordinul comun al ministrului sănătăţii, ministrului afacerilor interne şi ministrului finanţelor publice nr. 1070/94/2087/2020 privind stabilirea categoriilor de personal şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de pericol deosebit acordat în baza prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru recunoaşterea meritelor personalului medical participant la acţiuni medicale împotriva COVID-19 şi art. 3 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 555/2020 privind aprobarea Planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de coronavirus COVID-19, a Listei spitalelor care asigură asistenţa medicală pacienţilor testaţi pozitiv  cu virusul SARS-CoV-2 în faza I şi în faza a II-a şi a Listei cu spitalele de suport pentru  pacienţii testaţi pozitiv sau suspecţi cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dacă beneficiază de sporul pentru activitate în condiţii de pericol deosebit în procent de 30% şi angajaţii spitalelor din secţiile care nu sunt enumerate în anexa cuprinzând spitalele de suport pentru pacienţi suspecţi sau testaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 şi dacă acordarea sporului depinde sau nu de înregistrarea la nivelul secţiei respective de pacienţi cu simptome specifice infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2025.