Minuta deciziei nr. 228 din 16 iunie 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 228                                                         Dosar nr. 2689/1/2024

Ședința din 16 iunie 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 63/118/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

Dacă prevederile art. 417 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că implică posibilitatea decontării de către autorităţile şi instituţiile publice a cheltuielilor de deplasare, inclusiv a chiriei, pentru funcţionarii publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, în situaţia în care nu li se poate asigura o locuinţă de serviciu.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2025.