ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 233 Dosar nr. 2900/1/2024
Ședința din 16 iunie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 111/85/2023, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă, prin interpretarea prevederilor art. 2, art. 7 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, funcţionarul public consilier juridic din cadrul unei unităţi militare aflate în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit ocupă o funcţie publică de stat sau teritorială şi, în consecinţă, dacă îi sunt aplicabile prevederile din Anexa 8, Cap. I, lit. A, pct. I, lit. d) sau din Anexa 8, Cap. I, lit. A, pct. II, lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017”.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2025.