ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 234 Dosar nr. 294/1/2025
Ședința din 16 iunie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 490/85/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
„Poliţiştii care şi-au stabilit domiciliul în localitatea în care au fost mutaţi în interes de serviciu, beneficiază de drepturile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. j) din Hotărârea Guvernului nr. 1198/2022 privind drepturile de transport, pe teritoriul naţional, ale personalului din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, forma în vigoare la data cererii (03.01.2023) în situaţia în care, ulterior mutării, şi-au stabilit reşedinţa într-o altă localitate, situată la o distanţă mai mare de 301 km faţă de localitatea în care se află locul de muncă şi domiciliul?”.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2025.