Minuta deciziei nr. 242 din 23 iunie 2025

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Minuta deciziei nr. 242                                         Dosar nr. 2623/1/2024

Ședința din 23 iunie 2025

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, în dosarul nr. 3489/109/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

În interpretarea şi aplicarea art. 13 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:

Majorarea salarială prevăzută de art. 8 din capitolul I lit. B al anexei nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017 poate fi acordată şi pentru perioada anterioară obţinerii avizului favorabil al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2025.