ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 252 Dosar nr. 534/1/2025
Ședința din 23 iunie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1001/99/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea art. 2 alin. (2) teza I și art. 3 alin. (2) lit. (a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, determinarea bazei de calcul pentru stabilirea indemnizației de creștere a copilului în situația persoanelor care au realizat venituri din drepturi de proprietate intelectuală, implică scăderea din acest venit numai a sumelor datorate cu titlu de impozit pe venit și, după caz, a contribuțiilor sociale obligatorii sau trebuie făcută prin raportare la prevederile Codului fiscal, respectiv prin scăderea din venitul brut și a cotei forfetare de 40%, conform art. 72 alin. (2) din Codul fiscal.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2025.