ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 266 Dosar nr. 464/1/2025
Ședința din 23 iunie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexe formulate de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2627/99/2024, de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1123/62/2024 şi de Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 15/114/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 din aceeaşi lege, stabilirea nivelului maxim de salarizare al personalului încadrat în cadrul unei agenţii judeţene pentru ocuparea forţei de muncă se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară (aceeaşi funcţie, grad, gradaţie) în cadrul unei/unor/tuturor agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, cu luarea în considerare, inclusiv a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive.
Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat și la principiile reglementate de art. 6 lit. a), b), c) din aceeași lege, stabilirea nivelului maxim de salarizare al personalului încadrat în cadrul caselor teritoriale de pensii, pe funcţia de consilier juridic, grad profesional superior, gradația 5, se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcție similară din cadrul celorlalte case teritoriale de pensii din țară, cu luarea în considerare a sporurilor de confidențialitate și mobilitate, recunoscute în favoarea persoanelor de comparație prin hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 și Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 (sporuri neprevăzute de legislația actuală, respectiv Legea-cadru nr. 153/2017)?
Dacă, prin raportare la principiile egalităţii şi nediscriminării, reglementate de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile pct. I, lit. A capitolul I din anexa nr. VIII, la Legea-cadru nr. 153/2017 pot fi aplicate la nivelul unităţilor teritoriale subordonate/structurilor subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice, în sensul stabilirii nivelului de salarizare al personalului încadrat în cadrul acestor structuri la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al Ministerul Finanţelor şi dacă la salariul de bază stabilit la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor, se pot sau nu adăuga majorările salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive.
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2025.