Slider
Aici putem adauga de exemplu un rezumat si un link spre o pagina afiseaza continutul dezvoltat si linkuri catre documente daca este cazul
Informaţii suplimentare privind judecarea cauzelor aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție
Noutăți
COMUNICAT DE PRESĂ
La data de 05 iunie 2024, ora 14:00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară,
În temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,
Cu participarea unui număr de 83 judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituționalității, înainte de promulgare, în ceea ce privește:
Legea pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (PL-x nr. 137/2023) în raport de prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) și art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului, precum și cele ale art. 1 alin. (5) privind claritatea, previzibilitatea și predictibilitatea legii.
După redactare, hotărârea pronunțată de Secțiile Unite va fi publicată în format integral pe pagina de Internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.iccj.ro.
Preşedintele
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Judecător
Corina-Alina Corbu
În perioada 09.05.2024 – 15.05.2024, după caz:
- contestaţiile privind completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanții partidelor politice și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, altele decât cele cărora li s-au alocat reprezentanți în primele două etape de completare, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, coroborat cu art. 41 alin. (1) din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, se depun la:
– Registratura Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în B-dul Octavian Goga nr. 2, tronson I, sector 3, Bucureşti, mezanin, Camera nr. 5;
– adresa de e-mail: scaf@iccj.ro;
– numărul de fax: +4021.314.76.11.
În perioada menţionată, programul de funcţionare al Serviciului Registratură se va prelungi în afara programului normal de lucru, după cum urmează:
– în zilele de luni până vineri, între orele 16:00 – 24:00, respectiv în zilele de sâmbătă şi duminică, Serviciul Registratură va funcţiona în regim de permanenţă la domiciliu – persoană de contact fiind domnul prim-grefier Stroia Sorin Bogdan, nr. telefon 0765.211.144.
Informare de presă
La sesizarea Secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii s-au constituit în Secții Unite în data de 18.04.2024, pentru a analiza sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitarea controlului anterior promulgării asupra Proiectului legii de modificare și completare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat precum și pentru modificarea art. 451 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, PL-x nr. 788/2023.
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au hotărât sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea soluției normative propuse prin proiectul de lege dat fiind aspectele de neclaritate a legii cu efectul afectării previzibilității și predictibilității acesteia din perspectiva cerințelor art. 1 alin. (5) din Constituție, precum art. 16, art. 21 și 129 din Constituție sub aspectul posibilității părților de a formula în mod egal căi de atac împotriva dispozițiilor privind cheltuielile de judecată.
După redactare, hotărârea pronunțată de Secțiile Unite va fi publicată în format integral pe pagina de Internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.iccj.ro.
Înalta Curte de Casație și Justiție
Vicepreședinte Judecător Rodica Cosma
COMUNICAT DE PRESĂ
Reunită în ședință astăzi, 4 aprilie 2024, Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a aprobat, în unanimitate, Raportul privind activitatea instanței supreme în cursul anului 2023, precum şi aspecte generale privind activitatea Înaltei Curţi pe ultimii 5 ani, în raport cu cele două vulnerabilităţi principale reţinute cu privire la aceasta: supraîncărcarea şi insuficienţa şi fluctuaţia rapidă a resurselor umane disponibile.
Raportul cuprinde o prezentare detaliată a activității și a modului de organizare al instanței supreme în cursul anul 2023, atât din perspectivă jurisdicțională, cât și administrativă, datele statistice relevante, precum și o sinteză a hotărârilor pronunțate de către Înalta Curte în cadrul mecanismelor legale privind asigurarea unității și a coerenței jurisprudenței, dar și hotărâri-cheie pronunțate de către secțiile și formațiunile de judecată ale Curții în diverse materii.
De asemenea, în cadrul raportului au fost aprobate direcțiile de acțiune ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru anul 2024, care vizează, în principal:
- Reducerea duratei proceselor, prin continuarea măsurilor administrative de monitorizare a stocului de dosare, a numărului cauzelor soluţionate şi a redactărilor, dar şi prin măsuri legate de îmbunătăţirea resurselor umane, inclusiv prin consolidarea statutului judecătorului. Totodată, este vizată continuarea activităţii Grupului de reflecţie, constituit din reprezentanţi ai principalelor profesii juridice şi ai mediului academic, a cărui menire este să elaboreze propuneri privind o structură adecvată a competenţelor instanţei supreme.
- Asigurarea unei jurisprudențe unitare și diseminarea publică a acesteia, atât prin mecanismele formale prevăzute de lege – recursul în interesul legii şi procedura dezlegării unor chestiuni de drept – cât şi prin mecanisme informale, precum Reţeaua naţională de jurisprudenţă, care şi-a început deja activitatea, sau extinderea accesului la jurisprudenţa instanţei supreme.
- Buna gestionare a resurselor umane și materiale, fiind consolidată capacitatea instituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a-şi îndeplini noile atribuţii preluate în contextul modificării Legilor justiţiei.
- Asigurarea formării profesionale continue pentru toate categoriile de personal, prin extinderea parteneriatelor cu principalele instituţii de formare ale sistemului judiciar.
- Extinderea procesului de digitalizare a instanţei supreme, prin finalizarea, testarea şi operarea unor noi aplicaţii informatice pentru anonimizarea datelor cu caracter personal din hotărârile judecătoreşti, precum şi pentru transformarea automatizată a vorbirii în text.
- Asigurarea transparenţei şi întărirea comunicării publice, prin diseminarea de informări de jurisprudenţă pe înţelesul tuturor şi prin îmbunătăţirea gestiunii canalelor de comunicare privind relaţia cu presa, extinderea conţinutului pe site-ul propriu şi prezenţa pe reţelele de socializare.
Sub aspect statistic, în anul 2023, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au aflat 21.995 de cauze, înregistrându-se astfel o scădere a volumului cu 3,3% faţă de anul precedent, când, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au existat 22.745 de cauze.
În ceea ce priveşte numărul cauzelor nou intrate, în anul 2023 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 13.665 de cauze, remarcându-se astfel o creştere sensibilă faţă de anii 2022 şi 2021, cu un procent de 2,6% şi respectiv 2,24%.
Cu privire la numărul cauzelor soluţionate, datele statistice relevă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat 14.936 de cauze în anul 2023, înregistrându-se astfel o creştere de cu 5,32% faţă de anul precedent.
Datele statistice reflectă efortul constant al judecătorilor şi al magistraţilor-asistenţi de a gestiona cele două vulnerabilităţi evidenţiate în raportul de activitate al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aferent anului 2022, vizând supraîncărcarea şi fluctuaţia de personal, întrucât, deşi numărul de cauze pendinte rămâne ridicat, rata de soluţionare la nivelul instanţei supreme rămâne de peste 100%, ceea ce înseamnă că în anul 2023 au fost soluţionate mai multe dosare decât cele înregistrate în acelaşi interval de timp.
Indicatorii de calitate ai activității judiciare au cunoscut îmbunătățiri în special sub aspectul reducerii stocului de dosare (-15,26%), dar și sub aspectul duratei de soluționare a cauzelor. Astfel, la nivelul celei mai aglomerate secții a instanței supreme – Secția de contencios administrativ și fiscal, durata de soluţionare a cauzelor s-a redus constant în intervalul 2019-2023, de la 2 ani la aproximativ 10 luni, la nivelul Secţiei penale 66,38% dintre cauzele pronunţate au fost soluţionate în mai puţin 2 luni, iar numai 0,73% dintre cauze au fost soluţionate în termen mai mare de un an de la înregistrare, iar la nivelul celor două Secţii civile majoritatea cauzelor au fost soluţionate într-un interval mai mic de 6 luni.
Raportul de activitate va fi publicat integral pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.iccj.ro
Președintele
Înaltei Curți de Casație și Justiție,
judecător Corina-Alina Corbu
COMUNICAT DE PRESĂ
La data de 4 aprilie 2024, ora 14:00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară,
În temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată,
Cu participarea unui număr de 77 judecători, cu respectarea cerinţelor de cvorum prevăzute de lege,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii, înainte de promulgare în ceea ce privește:
Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art.262 alin. (3 2) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x nr. 564/2023) în raport de prevederile constituţionale ale art. 61 alin. (2) și art. 75 alin. (1) privind principiul bicameralismului, ale art. 115 alin. (7), ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, în componenta sa referitoare la calitatea și previzibilitatea legii, prin raportare la prevederile art. 44 alin. (1) cu privire la dreptul de proprietate privată, precum și cele ale art. 45 și 135 privind libertatea economică și art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la interzicerea discriminării coroborate cu cele ale art. 53 privind principiul proporționalității.
După redactare, hotărârea pronunțată de Secțiile Unite va fi publicată în format integral pe pagina de Internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție – www.iccj.ro.
Preşedintele
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Judecător
Corina-Alina Corbu
ANUNŢ IMPORTANT
În perioada 18.03.2024 – 08.04.2024, după caz:
-
- contestaţiile privind completarea Biroului Electoral Central, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, coroborat cu art. 41 alin. (1) din Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali;
- contestaţiile împotriva hotărârilor Biroului Electoral Central de admitere/respingere a protocolului de constituire a unei alianţe electorale, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European;
- contestaţiile împotriva deciziilor Biroului Electoral Central de admitere/respingere a acordului de desfiinţare a protocolului de constituire a unei alianţe electorale, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (4), (5) şi (10) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, potrivit calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 199/2024, se pot depune:
– la Registratura Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în B-dul Octavian Goga nr. 2, tronson I, sector 3, Bucureşti, mezanin, Camera nr. 5;
– la adresa de e-mail: scaf@iccj.ro;
– la numărul de fax: +4021.314.76.11.
În perioada menţionată, programul de funcţionare al Serviciului Registratură se va prelungi în afara programului normal de lucru, după cum urmează:
– în zilele de luni până vineri, între orele 16:00 – 24:00, respectiv în zilele de sâmbătă şi duminică, Serviciul Registratură va funcţiona în regim de permanenţă la domiciliu – persoană de contact fiind dl. domnul prim-grefier Stroia Sorin Bogdan, nr. telefon 0765.211.144.