Una dintre responsabilitățile fundamentale ale unei Curți Supreme este de a stabili și de a menține un grad ridicat de coerență în jurisprudența națională, consolidând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar. O jurisprudență coerentă contribuie la asigurarea predictibilității soluțiilor în situații litigioase similare și, astfel, la garantarea dreptului la un proces echitabil din perspectiva respectării principiului securității juridice, element fundamental al statului de drept.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând că divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond având competenţă în raza lor teritorială, a statuat că rolul unei instanţe supreme este tocmai să regleze aceste contradicţii de jurisprudenţă, iar Înalta Curte de Casaţie și Justiție nu poate deveni ea însăşi o sursă de insecuritate juridică, o practică neunitară persistentă la nivelul său fiind în sine contrară principiului securităţii juridice.
Potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, având, aşadar, rolul fundamental de a dezlega sau lămuri problemele de drept care au creat sau pot crea o practică judiciară neunitară prin intermediul mecanismelor de unificare reglementate de lege, respectiv recursul în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri prealabile.
Distinct de aceste mecanisme directe, explicit reglementate, Înalta Curte de Casație și Justiție a creat și o serie de mecanisme indirecte de unificare a practicii judiciare, respectiv de prevenire a apariției practicii divergente, prin diseminarea orientărilor jurisprudențiale ale instanței supreme, acestea având însă un rol orientativ pentru instanțele naționale, de vreme ce în România precedentul judiciar nu constituie izvor de drept.
Din această perspectivă, publicarea on-line a întregii jurisprudenţe proprii, accesul gratuit la jurisprudenţa şi publicaţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi la studii şi sinteze de jurisprudenţă publicate pe site-ul propriu se înscriu în registrul de bune practici pe care instanța supremă le-a inițiat în relație cu celelalte instanțe naționale, cu profesioniștii dreptului, cât și cu destinatarii actului de administrare a justiției, pentru a disemina viziunea sa în legătură cu problemele de drept pe care le soluționează.
Rețeaua Națională pentru Unificarea Jurisprudenței.
Începând cu luna august a anului 2023, prin Ordinul nr. 253/18.08.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție din România a fost înființată Rețeaua Națională pentru Unificarea Jurisprudenței, demers amplu, ce reflectă preocuparea instanței supreme de a rafina mecanismele existente de remediere a discrepanţelor din jurisprudenţa națională și de a asigura premisele coerenței acesteia.
Rețeaua Națională pentru Unificarea Jurisprudenței are o dublă funcționalitate – pe de-o parte, permite judecătorilor instanțelor naționale să consulte baza de date cu privire la modul în care instanța supremă a tranșat problemele de practică neunitară – prin intermediul mecanismelor directe ori a soluțiilor de principiu, şi pe de altă parte, permite curților de apel semnalarea în timp real a problemelor de practică neunitară identificate în circumscripția acestora.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul Serviciului pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei, va indica în cadrul platformei, corespunzător sesizării formulate de curtea de apel, hotărârile sale de referință în legătură cu respectiva problemă de drept, hotărâri care pot fi utilizate de judecătorul național ca mecanisme de soft law.
În ipoteza în care instanța supremă nu s-a pronunțat în legătură cu problema de drept semnalată se vor antrena mecanismele procedurale pentru oferirea unor opinii orientative, iar în măsura în care acestea se dovedesc a fi ineficiente se vor iniția demersuri pentru unificarea, pe cale formală, a jurisprudenței.
Așadar, Rețeaua Națională pentru Unificarea Jurisprudenței angrenează participarea tuturor judecătorilor implicați în administrarea actului de justiție, fie sub componenta consultării bazei de date, fie din perspectiva posibilității de a semnala în timp real problemele de practică neunitară, generând un răspuns imediat din partea departamentului specializat al Înaltei Curți, asigurându-se astfel evoluția unitară a jurisprudenței instanțelor naționale.
Activitatea Reţelei Naţionale pentru Unificarea Jurisprudenţei este sprijinită de judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al celor 15 curţi de apel desemnaţi în calitate de puncte de contact. Aceştia sesizează în cadrul Reţelei practica neunitară şi problemele de drept care pot suscita apariţia acesteia la nivelul secţiilor instanţei în care funcţionează, având totodată rolul de a disemina soluţiile de principiu ale Înaltei Curţi, preîntâmpinând astfel perpetuarea unei practici neunitare la nivel naţional.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat câte doi judecători din cadrul fiecărei secţii ca persoane de contact pentru relaţia cu Reţeaua Naţională pentru Unificarea Jurisprudenţei şi respectiv cu judecătorii curţilor de apel, care prin dialog şi întâlniri periodice au o abordare proactivă pentru a evita apariţia unor orientări divergente în practica instanţelor naţionale.
Activitatea Reţelei Naţionale pentru Unificarea Jurisprudenţei este coordonată la nivel central de un judecător al instanţei supreme desemnat prin ordin al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.