COMUNICAT DE PRESĂ
La data de 12 iulie 2023, la sediul principal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut loc întrevederea dintre președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Alina CORBU, însoțită de reprezentanți ai compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului propriu şi Ministrul Justiției al Regatului Maroc, domnul Abdellatif OUAHBI, alături de Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Regatului Maroc în România, domnul Hassan ABOUYOUB şi reprezentați ai direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Justiției al Regatului Maroc.
Întrunirea a avut loc în contextul mai larg al desfășurării Ceremoniei de semnare a Protocolului de cooperare în domeniul juridic între Ministerul Justiției al României şi Ministerul Justiției al Regatului Maroc.
Ariile de interes vizate şi temele supuse dezbaterii în cadrul întrunirii au avut ca obiect chestiuni de interes comun, precum rolul şi importanța Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în arhitectura constituțională a statului român, mecanismele de unificare a jurisprudenței, precum şi impactul procesului de digitalizare în realizarea actului de justiție. De asemenea, discuțiile au purtat asupra elementelor de specificitate naționale a organizării judiciare şi au vizat protecția drepturilor femeilor, cu accent pe identificarea unor mijloace de colaborare pe teme de interes comun în acest domeniu.
BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE