Secția a II-a civilă își desfășoară activitatea în sediul temporar din Bd. Octavian Goga, nr. 2, Tronson II, sector 3, Bucureşti
Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 25 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi prevederilor din Codul de procedură civilă, Secţia a II-a civilă soluţionează:
- recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
- recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel;
- recursurile formulate împotriva hotărârilor de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunțate în ultimă instanță (atunci când hotărârea a fost pronunţată de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de către un complet diferit);
- cererile de revizuire în cazurile prevăzute de lege;
- contestaţiile în anulare;
- cererile de strămutare, pentru motivele prevăzute în Codul de procedură civilă;
- conflictele de competență, în cazurile prevăzute de lege;
- orice alte cereri prevăzute de lege.